De la omidă la fluture: 19 transformări impresionante

Îi vedem peste tot, iar în copilărie ne fascinează culorile lor, dar și faptul că abia îi putem prinde. Sunt plăpânzi – și în același timp extrem de frumoși. Așa pot fi caracterizați în câteva cuvinte fluturii, micile vietăți pe care le știm cu toții, însă despre care puțini dintre noi cunosc detalii.

Precum toate Lepidopterele, fluturii sunt de remarcat pentru ciclul lor de viață neobișnuit. Fluturii se clasifică în fluturi adevărați (superfamilia Papilionoidea), fluturi hesperiide (superfamilia Hesperioidea, engleză skipper), și fluturi-molii (superfamilia Hedyloidea). Modul în care fluturii cresc și se dezvoltă este cu totul deosebit: metamorfoza de la omidă la fluture este uimitoare. Fluturii se dezvoltă trecând prin 4 stadii: ou, larvă (omidă), crisalidă și fluture.

În lume există aproximativ 17,500 de specii de fluturi, aceștia având un colorit spectaculos, asemuit de cele mai multe ori cu cel al florilor. Culorile îi pot ajuta să se camufleze, protejându-i astfel de prădători. Uneori, camuflajul este atât de desăvârşit, încât fluturele nemişcat poate arăta precum o frunză. Mulţi dintre fluturi au otrăvuri în corp, iar acestea provin din plantele cu care se hrănesc. De asemenea, fluturii nu pot auzi, dar simt vibrații. În plus, micile făpturi miros prin intermediul antenelor.

Fluturii sunt vietăți care ne uimesc cu gingășia lor. Mai jos puteți vedea câteva transformări incredibile, de la omidă la fluture!

Cecropia

Spicebush Swallowtail

Fluturele Coadă de Rândunică

Polyura Sempronius

Acraga Coa

Brahmin

Acharia Stimulea

Phobetron Pithecium

Fluturele cu aripi de sticlă


Citește și: Fantasticul fluture cu aripi de sticlă


Cerura Vinula

Molia flanel

Blue Morpho

Isochaetes Beutenmuelleri

Hubbard’s Small Silkmoth

Isa Textula

Pipevine Swallowtail

Spotted Apatelodes

Molia Io

Attacus Atlas

boredpanda.com


Citește și: 24 de fotografii cu păsări care au grijă de puii lor în orice condiții