Uleiul de masline este un produs foarte util despre care se spune că tratează multe boli. Însă, această afirmație este valabilă numai în cazul unui produs de calitate.

Astfel că, mulți sunt în dificultate atunci când trebuie să identifice dacă uleiul este bun. Calitatea unui ulei depinde de un complex de factori care pe tot parcursul, de la alegerea măslinelor la momentul potrivit de coacere, de la tipul de extracţie până la modalitatea de stocare a uleiului obţinut, contribuie la stabilirea calităţii acestuia.

Pentru a ști ce fel de ulei de măsline trebuie să cumperi din supermarket, ține cont de sfaturile noastre simple, care sigur îți vor fi de folos.

Țara de origine

Mulți oameni sunt de părere că uleiul de măsline de înaltă calitate trebuie să fie neapărat din Grecia. Dar, chiar dacă în Grecia se realizează diferite tipuri de ulei de măsline, acest lucru nu înseamnă că tot uleiul grecesc este de înaltă calitate. Acest produs se realizează în toate țările din regiunea mediteraneană, astfel că, de exemplu, poți să găsești ulei de măsline excelent produs în Italia.

Regiunea unde au crescut măslinele

Precizarea acestui parametru este unul dintre semnele unui produs de calitate. Dacă vezi pe sticla produsului inscripția D.O.P. (Denumire de Origine Protejată), înseamnă că acela este un ulei produs într-o zonă cu producţie restrânsă şi omogenă. Zona de producție, soiurile de măsline utilizate, modalităţile de producţie ale acestora, condițiile de extracție a uleiului și parametrii de calitate sunt stabiliți printr-o disciplină de producție riguroasă.

Dacă nu există o astfel de inscripție, înseamnă că produsul este făcut dintr-un amestec de uleiuri de măsline și, cel mai probabil, este de slabă calitate.

Măslinele

Până în prezent, au fost clasificate peste 1600 de soiuri de măsline. Dacă producătorul precizează soiul măslinelor, pe sticla uleiului, înseamnă că produsul este de înaltă calitate. Poate fi o clasă sau un amestec de mai multe soiuri (de obicei, nu mai mult de 5). În orice caz, toate aceste soiuri ar trebui indicate.

Maturitatea măslinelor

Măslinele mature se dezvoltă în aproximativ 8 luni. Ideal pentru producția de uleiuri sunt fructele de maturitate medie- aproximativ 10% din ulei este obținut din greutatea totală a măslinelor. Dacă măslinele sunt mature, cantitatea de ulei care se obține va crește, dar substanțele nutritive din acesta vor fi mai puține. În funcție de regiunea creșterii și condițiile climatice, măslinele de maturitate medie se recoltează de la mijlocul lunii septembrie până la sfârșitul lunii octombrie.

Timp de producție

De la colectarea măslinelor până la producerea uleiului nu ar trebui să dureze mai mult de 24 de ore, altfel toate proprietățile valoroase ale acestui produs să nu se piardă. Producătorii responsabili, de regulă, specifică acest parametru pe sticlele de ulei de măsline.

Aciditatea uleiului

Acest parametru nu este indicat de toți producătorii, iar dacă nu este pe etichetă, acest lucru nu înseamnă că uleiul este de proastă calitate. Dacă este însă specificat, atunci pentru EVOO (Ulei de măsline Extra Vergin), aciditatea nu trebuie să depășească 0,8%.

Presarea la rece

De asemenea, pe etichetă trebuie indicată metoda de extragere a uleiului. Uleiul de bună calitate este obținut numai prin presare la rece la temperaturi cuprinse între 21 și 26 grade. Totuși, extracția sub 27 de grade Celsius, nu este în sine o garanție de calitate superioară, deoarece dacă sunt presate la rece măsline inferioare calitativ, se obține un ulei presat la rece, dar de calitate proastă.

Sfaturi utile

Păstrați uleiul de măsline într-un loc rece. Temperatura ideală pentru depozitare este de 15 grade, dar în niciun caz nu trebuie să fie mai mare de 25 de grade. Astfel, vara, uleiul de măsline trebuie păstrat în frigider.

După deschiderea recipientului, este recomandat să se utilizeze uleiul cât mai repede posibil – să nu treacă mai mult de 30-40 de zile. Totul pentru că începe să se oxideze.

Prețul nu indică faptul că uleiul este de calitate. Chiar și uleiul de calitate proastă este, de asemenea, costisitor.

kakzachem.ru


Citește și: 15 lucruri care îți vor schimba percepția despre produsele alimentare pe care le consumi