Ideologia oficială din RPDC este Juche – doctrina național-comunistă dezvoltată de Kim Il Sung, din care Songun – armata este pe primul loc atât în ​​politică, cât și în economie.

Prin urmare, în Coreea de Nord bărbații servesc în armată timp de 10 ani, iar femeile 7 ani. În medie, 40% dintre femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani sunt în uniformă. Studenţii cu abilităţi speciale, precum cele sportive sau artistice, pot refuza stagiul militar.

Având în vedere că statul este extrem de sărac, condițiile din unitățile militare sunt inumane. O femeie care a activat în armată susține că traiul în cadrul celei de-a patra armată a lumii, ca mărime, este atât de dură încât multe dintre femei nu mai au menstruație, iar violurile au devenit o rutină.

Lee So Yeon a servit în armata nord-coreeană timp de 10 ani, fiind forțată de împrejurări. Mulți bărbați din familia sa au fost soldați, iar marea foamete din 1990 a determinat-o să ia calea armatei, motivată fiind de gândul că va avea o masă garantată pe zi. Iar în această situație se aflau mii de femei. Însă, chiar dacă părea o scăpare, stagiul militar nu a fost deloc ușor.

Aceasta a povestit pentru BBC  că a împățit camera de cazarmă cu alte 20 de femei. Fiecărui soldat i se punea la dispoziție un sertar unde trebuia să-și păstreze uniforma și o fotografie cu fondatorul Coreei de Nord, Kim II-sun și cu urmașul acestuia Kim Jong-il.


Citește și: 23 de fotografii ilegale care ne arată cum este viața în Coreea de Nord


În unele unități electricitatea este un lux, iar condițiile de igienă sunt deficitare: “Ca femeie, unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am îndurat a fost acela că nu mă puteam bucura de calitățile unui duș. Nu exista apă caldă deoarece sistemul era conectat la un furtun care aducea apa din munte, fără a o filtra. Astfel, veneau pe furtun șerpi sau broaște”, susține So Yeon.

Fostul militar susține că, în cadrul antrenamentelor zilnice, nu existau diferențe evidente pe bază de sexe. Cu toate acestea, pregătirea fizică a femeilor era una mai scurtă, ele trebuind să se axeze mai mult gătit sau să facă curățenie.

„Coreea de Nord este o societate tradițională dominată de bărbați”, spune Juliette Morillot, autorul Coreei de Nord în 100 de întrebări.“Femeile sunt încă văzute ttukong unjeongsu, care literalmente se traduce ca „șefele vaselor de gătit ”și înseamnă că ar trebui” să rămână la cratiță”.

Mediul în care trăiau şi porţiile reduse de hrană le-a schimbat organismul femeilor rapid: “După șase luni de stagiu miliar nu am avut menstruație din cauza malnutriției și a stresului”, a declarat Lee So Yeon.

Trist este că multe unități militare din zonele rurale nu au toalete private, pentru bărbați și femei. De asemenea, fetele care rămân însărcinate în timpul stagiului militar sunt forțate să facă avort.

Din cauza faptului că rata șomajului este foarte mare în Coreea de Nord, multe femei se oferă ca voluntare în armată. Lee, care s-a retras din serviciul militar la 28 de ani, nu a reușit să își găsească un loc de muncă, astfel că în 2008 a încercat să fugă din țară. Ea a fost prinsă la granița cu China și a fost închisă timp de un an într-un lagăr de muncă.

După această experiență, Lee So Yeon a încercat din nou să părăsească țara, reușind în cele din urmă. În prezent, aceasta locuiește în Coreea de Sud.

ofigenno.com


Citește și: 15 lucruri incredibile despre Coreea de Nord, care sunt greu de crezut