Cum arată terifiantele creaturi marine descoperite în apele din lumea întreagă

Pe fundul mărilor și oceanelor pot fi găsite cele mai ciudate creaturi, multe dintre acestea încă fiind necunoscute. În plus, știm puține lucruri despre viața de pe fundul oceanelor și mărilor. Atât de puțin, încât oamenii cunosc mai multe lucruri dspre alte planete, precum Marte.

Roman Fedortsov, un pescar din Murmansk, oraş-port la Marea Barents, Rusia, o mare puţin adâncă ce are ieşire la Oceanul Arctic, a surprins oamenii cu fotografiile sale în care apar ciudățenii marine.
Pescuind în multe mări şi oceane din lume, Roman a fotografiat diverse specimene prinse din greşeală în plasele de pescuit şi le-a postat pe contul său de Twitter.

Omul din spatele camerei lucrează pe un trauler și folosește telefonul pentru a documenta creaturile monstruoase, care au fost trase în plasele de pescuit.

Multe dintre aceste ființe sunt negre, ceea ce la face aproape invizibile datorită faptului că negrul nu reflectă lumina. De asemenea, roşul are acelaşi efect, întrucât nu există lumină roşie în aceste medii.

Conform US National Ocean and Atmospheric Administration, NOOA, animalele negre absorb toate culorile de lumină disponibile, iar animalele roşii apar de asemenea negre, pentru că nu există lumină roşie pentru a fi reflectată iar corpurile lor absorb toate celelalte tipuri de lumină. Tocmai de aceea, animalele roşii şi negre predomină.

Multe dintre ființele marine mor din cauza schimbării de presiune atunci când sunt ridicate la suprafață, iar acest lucru ridică întrebarea dacă acestea ar trebui să fie ucise doar de dragul unui poze senzaționale.

Însă, Roman Fedortsov nu vrea să ajungă cunoscut grație acestor imagini. El își dorește să arate oamenilor ce se ascunde în mările și oceanele din lumea întreagă.

Mai jos puteți vede câteva din bizarele creaturi prinse de Roman Fedortsov. Unele dintre acestea te vor lăsa fără cuvinte!

Science Alert/ Twitter


Citește și: Bizarele creaturi marine care trăiesc în locuri unde lumina nu poate pătrunde