În ultimii ani, de la aderarea în Uniunea Europeană, România a reuşit să adune doar firmituri de autostrăzi. Autoritățile din țara noastră au promis că se vor tăia panglica pe 150 de kilometri de autostradă în 2017, însă rămâne de văzut ce se va întâmpla. Însă, dacă ne uităm peste graniţă, state precum Spania, Germania sau Franţa au peste zece mii de kilometri de şosea de mare viteză, dar și noduri rutiere care te lasă fără cuvinte.

În timp ce noi am dat în folosinţă anul trecut zero kilometri de autostradă, în Europa – harta este împăienjenită de autostrăzi. Prin urmare, autoritățile din străinătate nu doar vorbesc, ci trec și la fapte.

În Statele Unite sau Noua Zeelanda, dar mai ales în China și Japonia se găsesc nodurile rutiere cele mai spectaculase, în care se suprapun zeci de șosele care deservesc unele dintre cele mai mari orațe ale lumii. Iată mai jos câteva dintre ele:

Viaductul Puxi, Shanghai, China

Aflată în centrul istoric al orașului chinez Shanghai, intersecția este dispusă pe 6 nivele, conectate fiecare între ele pentru a reuși să facă față numărului mare de autovehicule, devenind unul dintre cele mai importante noduri rutiere ale Chinei.

Gravelly Hill Interchange, Birmingham, Marea Britanie

Cunoscută și sub numele de „Spaghetti Junction”, Gravelly Hill Interchange este una dintre cele mai complicate intersecții din Europa.

Nodul rutier a fost finalizat în 1972, după mai bine de 7 ani de construcție – și este realizat pe 5 nivele, atingând înălțime maximă de 24,5 metri.

Tom Moreland Interchange, Atlanta, SUA

Și nodul rutier Tom Moreland Interchange a câștigat numele de „Spaghetti Junction”. Impresionanta intersecția, compusă din nu mai puțin de 14 poduri, a fost dată în folosință în 1987.

Judge Harry Pregerson Interchange, Los Angeles, SUA

Acest nod rutier, inaugurat în anul 1993, poartă numele judecătorului Harry Pregerson, unul dintre cei mai apreciați oameni din L.A.

Kennedy Interchange, Kentucky, SUA

Kennedy Interchange a fost finalizat în 1964, fiind denumit după fostul președintele al americi J.F.Kennedy. În anul 1996, nodul rutier a fost extins pentru a permite traficul lejer a peste 300.000 de autovehicule pe zi, inițial fiind construit doar pentru 100.000 de autovehicule pe zi.

Interchange of I-695 and I-95, Baltimore County, Maryland, SUA

„Interchange of I-695 and I-95” din Baltimore County face legătura între drumurile I-695 și I-95.

Higashi-Osaka, Osaka, Japonia

Cu siguranță, Higashi-Osaka este una dintre cele mai complicate intersecții din lume.

Xinzhuang, Shanghai, China

Nodul rutier Xinzhuang se află aa intersecția autostrăzilor A4, A8 și A20.

South Bay Interchange, Boston, Massachusetts

South Bay Interchange a fost construit la sfârșitul anilor 1990 ca parte a proiectului Big Dig

flytothesky.ru


Citește și: 15 dintre cele mai fascinante și periculoase drumuri din lume