Tunul Tsar și clopotul cu același nume sunt unele dintre cele mai importante atracții turistice din capitala Rusiei, fiind simboluri ale secolelor pline de războaie, conflicte și bătălii prin care Moscova a trecut de-a lungul timpului.

Între tunuri și clopote a existat întotdeauna o relație specială, asta pentru că ele erau realizate de cele mai multe ori din același material și în aceeași fabrică. În timpul luptelor, clopotele erau topite pentru a fi transformate mai apoi în tunuri. Astfel, la Kremlin, lângă Senat, pot fi găsite două piese impresionante: Clopotul și Tunul Tsar.

Cu o lungime de aproximativ 6 metri și o greutate de 40 de tone, tunul, proiectat de către Andrey Chokhov, este construit din bronz și fier. Acesta face parte din Cartea Recordurilor, fiind cel mai mare tun din lume. Deși teoretic ar fi trebuit să fie o armă redutabilă, de neoprit, tunul nu a funcționat niciodată, construcția fiind greșită din start. Dar rămâne o adevărată operă de artă, mai ales prin decorațiuni, care înfățișează între altele un leu (Rusia) care învinge un șarpe (dușmanii Rusiei).

Clopotul Tsar, cunoscut și sub denumirea de Clopotul Regal sau Tsar Kolokol, a fost construit la dorința nepoatei lui Petru cel Mare, împărăteasa Ivanovna Anna, în anul 1599. Acesta cântărește aproximativ 202 tone și are o înălțime de 6 metri, datorită acestor caracteristici fiind inclus de către UNESCO în Patrimoniul Mondial.

Nici clopotul nu a fost utilizat niciodată, acesta fiind utilizat doar ca un monument.

În ciuda faptului că aceste spectaculoase construcții nu au fost utilizate niciodată, ele impresionează prin dimensiune, precum și prin decorațiunile ieșite în relief, fiind unele dintre cele mai importante monumente ale Moscovei. Anual, turiști din toate colțurile lumii vin în Rusia pentru a le admira frumusețea.

tun1

e_chaya / Flickr

tun2

Dennis Jarvis / Flickr


Citește și: Cum au fost construite 13 dintre cele mai faimoase monumente din lume


tun

Jorge lascar / Flickr

tun4

Leon Yaakov / Flickr

tun5

Jorge lascar / Flickr

tun7

Alan / Flickr


Citește și: 14 monumente remarcabile din Iugoslavia care par desprinse din filmele SF