Friptura de cobră, supa din carne de câine şi salatele de usturoi sunt doar câteva dintre mâncărurile ciudate consumate de unii dintre cei mai cunoscuți dictatori ai lumii.

În cartea „Dictators’ Dinners: A Bad Taste Guide to Entertaining Tyrants„, Victoria Clark și Melissa Scott oferă detalii uimitoare despre obiceiurile culinare, gusturile extravagante şi frica de otrăvuri puse în mâncare. Mai mult decât atât, cartea conţine o serie de reţete pentru persoanele care vor să încerce bucatele din care se înfruptau cei mai mari criminali ai lumii.

Iată care erau plăcerile gastronomice ale unora din cei mai mari dictatori, printre care şi fostul lider comunist Nicolae Ceauşescu.

Kim Jong II iubea supa de rechin și supa de carne de câine

Printre produsele preferate ale lui Kim Jong Il se numărau supa de rechin și supa de carne de câine, despre care credea că îi întăreşte imunitatea şi îl face mai viril. Era şi un mare consumator de coniac Hennessy.

Kim Jong II a fost liderul suprem al Coreei de Nord din 1994 până în 2011. Sub conducerea sa, economia țării a scăzut, iar poporul său a suferit de foamete.

Chiar dacă poporul suferea de foame, el avea numeroase bucătărese care se ocupau de preparatele sale. De exemplu, acestea erau obligate să aleagă boabele de orez. Lui Kim Jong II îi plăcea ca boabele de orez din mâncare să aibă aceeași mărime și culoare.

Hitler a fost vegetarian, iar spre sfârșitul vieții sale a mâncat doar piure de cartofi cu sos

Vegetarianismul lui Hitler a fost atribuit unor motive ideologice, însă acesta considera că o dietă fără carne ar fi soluția pentru constipația cronică.

Până la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Hitler a mâncat doar pire de cartofi cu sos.

Hitler a avut o echipă de 15 degustători de alimente. Dacă niciunul dintre ei nu murea după 45 de minute, atunci mâncarea era considerată ca fiind bună de mâncat.

Joseph Stalin a iubit preparatele tradiționale georgiane

Stalin a iubit preparatele tradiționale georgiene (lucru influențat de rădăcinile sale georgiene), care puneau mare preț pe nuci, usturoi, prune și rodii.

Cina în compania dictatorului comunist rus se desfășura precum o noapte în oraș a unui student: includea jocuri cu băutură, „bătăi” cu mâncarea, cântece și dansuri.

Unul dintre bucătarii personali ai lui Stalin a fost bunicul lui Vladimir Putin, Spiridon Putin.

Benito Mussolini a iubit usturoiul și credea că mâncarea franțuzească era „lipsită de valoare”

Benito Mussolini a fondat și a condus Partidul Fascist din Italia în anii 1920, consolidând puterea și creând un stat totalitar. El s-a aliat cu Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar mai târziu a fost îndepărtat de la putere și a fost executat.

În ceea ce privește mâncarea, Mussolini iubea să mănânce o salată simplă de usturoi mărunțit, cu ulei și suc de lămâie proaspătă. De asemenea, el credea că mâncarea franceză era „lipsită de valoare.

Mussolini prefera să mănânce acasă cu soția sa, Rachele și cei cinci copii ai lor.

Nicolae Ceaușescu iubea să mănânce musaca de legume, salate simple și roşii cu brânză şi ceapă


Citește și: Cum arătau cei mai puternici lideri ai lumii în tinerețe


Ceauşescu era un avid consumator de musaca de legume, cu ou şi smântână pe deasupra, piftie de crap gătită în stil românesc şi salate simple cu roşii, ceapă şi brânză, pe care le consuma cu friptură.

Ceauşescu evita să consume mâncarea dacă aceasta nu era verificată înainte, pentru depistarea posibilelor otrăvuri. Arunca mâncarea care i se servea la evenimente formale pe podea şi o împingea cât mai departe de el.

Pol Pot iubea friptura din carne de cobră

Pol Pot, prin mişcarea sa comunistă Khmer Rouge, a orchestrat un program brutal anti-intelectual în Cambodgia, în urma căruia au murit, prin asasinare, surmenaj sau înfometare, peste două milioane de oameni.

În ceea ce privește preferința culinară, Pol Pot se delecta adesea cu carne de vânat, de şarpe, cu fructe proaspete, rachiu şi vin chinezesc. Mânca periodic şi friptură de cobră. Mesele lui erau mereu îmbelşugate, în timp ce populaţia avea voie să consume doar supă de orez.

businessinsider.com


Citește și: Cum arată copiii celor mai cunoscuți dictatori din istorie