Ce mănâncă oamenii din diferite colțuri ale lumii într-o zi obișnuită

Soți și parteneri de călătorie, Peter Menzel şi Faith D’Aluisio au realizat o serie de portrete cu oameni din lumea întreagă, alături de hrana pe care o consumă într-o zi obișnuită. Proiectul neobișnuit se numește What I Eat și prezintă care sunt felurile de mâncare care nu lipsesc din dieta oamenilor.

O credință populară spune că mâncarea pe care o consumă oamenii la nivel mondial devine tot mai omogenă o dată cu răspândirea regimului alimentar occidental, oamenii bazându-se doar pe câteva tipuri de cereale și cărnuri. Tocmai de aceea platforma open-data din Washington Dc, Knoema, a realizat un infografic pentru a arăta care sunt alimentele pe care oamenii le consumă în funcție de venitul brut pe cap de locuitor.

Astfel, datele arată că locuitorii țărilor bogate consumă de regulă alimente considerate mai gustoase, cum ar fi cărnurile și lactatele, iar țările mai sărace subzistă cu ajutorul tuberculilor și plantelor precum soia.

Proiectul What I Eat ne arată cum de la țară la țară posibilitățile sunt altele, chiar și atunci când vine vorba de hrană. Multe dintre fotografiile astfel realizate au fost publicate în cartea fotografului Menzel numită Ce mănânc: în jurul lumii prin 80 de diete (eng: What I eat: Around the World in 80 Diets).

Îți arătăm mai jos câteva imagini din proiectul What I Eat care reliefează diferențele culturale impuse de zona locuită, dar și de profesia pe care oamenii o au.

Maria Ermelinda Ayme Sichigalo, mamă a opt copii, Ecuador – 3.800 de calorii

mancare7

Marble Moahi, mamă casnică (seropozitivă), Botswana – 900 calorii

mancare1

Ahmed Ahmed Swaid, vânzător, Yemen – 3,300 de calorii

mancare2

Leland Melvin, astronaut NASA, spaţiul cosmic – 2.700 de calorii

mancare3

Felipe Adams, veteran al Războiului din Irak, California – 2.100 de calorii

mancare4

Curtis Newcomer, soldat în armata americană, Deşertul Mojave – 4.000 de calorii

mancare6

Robina Weiser-Linnartz, cofetar la o cofetărie din Köln, Germania – 3700 de calorii pe zi

ce mananca oamenii1

Jill McTighe, din Londra, Marea Britanie – 12,300 de calorii pe zi

ce mananca oamenii3

Saada Haidar (stânga), o soție casă din Sanaa, Yemen – 2.700 de calorii pe zi și un călugăr de la o mânăstire tibetană (dreapta) – 4.900 de calorii pe zi

ce mananca oamenii5

Takeshi Masato, un luptător sumo din Nagoya, Japonia – 3500 de calorii pe zi

ce mananca oamenii6

Katherine Navas, elevă de liceu, Venezuela – 4.000 de calorii

v7

Mariel Booth (stânga), studentă şi fotomodel, Nemodelw York – 2.400 de calorii și Sitarani Tyaagi (dreapta), un preot hindus ascet din Ujjain, India – 1000 de calorii pe zi

ce mananca oamenii8

Zu Zhipeng, artist grafic freelancer – 1.600 de calorii pe zi

ce mananca oamenii9

Lan Guihua, fermier, China – 1.900 de calorii

ce mananca oamenii11

Oswaldo Gutierrez (stânga), muncitor pe o platformă petrolieră din Venezuela – 6.000 de calorii pe zi și Bruce Hopkins (dreapta), salvamar în Sydney, Australia – 3700 de calorii pe zi

ce mananca oamenii12

Willie Ishulutak, cioplitor în piatră, Canada – 4.700 de calorii

ce mananca oamenii13

Oscar Higares, toreador profesionist, Miraflores De La Sierra, Spania – 4200 de calorii

ce mananca oamenii14

Noolkisaruni Tarakuai, a treia soţie a unui şef de trib Masai – 800 de calorii

ce mananca oamenii10

Saleh Abdul Fadlallah, negustor de cămile, Egipt – 3.200 de calorii

ce mananca oamenii

Conrad Tolby, şofer de camion, Illinois– 5.400 de calorii

ce mananca oamenii2Sursa: Peter Menzel