Mulți medici și nutriționiști ne recomandă să consumăm pește. Chiar și Organizația Mondială a Sănătății încurajează oamenii să mănânce mai mult pește, deoarece consumul de pește scade riscul de a avea cancer.

Acizii graşi omega-3, care se găsesc în specii de peşte ca tonul şi somonul, sunt consideraţi benefici pentru inimă şi creier, fiind, posibil, responsabili de prevenirea micşorării normale a creierului care apare odată cu îmbătrânirea.

Însă, chiar dacă ni se recomandă să includem în alimentația noastră preparate din pește, este bine să știm cum să alegem peștele pe care îl consumăm. Există multe mituri și multe speculații atunci când vine vorba de achiziționarea peștelui.

Mulți dintre noi le știu, în timp ce alții nici măcar nu au auzit de ele.

Iată mai jos câteva lucruri esențiale pe care ar trebui să le cunoaștem atunci când cumpărăm pește!

Congelat sau nu?

Peștele proaspăt (cel care se află pe gheață în magazine) este un pește proaspăt prins și ținut la o anumită temperatură. Ar trebui să știți trei lucruri despre acest fel de pește:

  • Aproximativ tot peștele proaspăt provine din acvacultură (ceea ce înseamnă că este cultivat în mod artificial în fermele de pește).
  • Termenul de păstrare al acestui pește nu depășește 12 zile.
  • Se întâmplă deseori ca peștele congelat anterior să fie dezghețat și vândut ca pește proaspăt.

De aceea, înainte de a cumpăra peștele, trebuie să întrebați vânzătorii de unde provine peștele. Dacă destinația este una îndepărtată, înseamnă că peștele a fost înghețat anterior. De exemplu, multe kilograme de somon sunt importat din Chile și, bineînțeles, peștele trebuie transportat înghețat când este trimis în alte țări. Deci, dacă vi se oferă somon proaspăt din Chile, din păcate, aceasta este o înșelătorie.

Un alt factor important de care ar trebui să țineți cont este dimensiunea peștelui. Un pește cultivat artificial este plin de hormoni de creștere și de antibiotice. Deci, cu cât este mai mare peștele, cu atât este mai mare riscul. Ori de câte ori este posibil, cumpărați peștii mai mici.

Care este diferența în ceea ce privește gustul și textura, între peștele congelat și cel proaspăt?

Câțiva cercetători din Norvegia au efectuat o serie de experimente și au ajuns la concluzia că peștele congelat este la fel de bogat în vitamine și alți nutrienți precum peștele proaspăt.

Peștele înghețat este mai uscat decât cel proaspăt, dar cu siguranță nu conține nici un parazit, în timp ce peștele proaspăt ar putea să conțină. Desigur, acest lucru este valabil numai în cazul peștelui care a fost înghețat și depozitat în mod corespunzător.

Dacă peștele are o formă ciudată (cum este, de exemplu, în imaginea de mai sus), acest lucru nu înseamnă că peștele nu este bun. Uneori, acesta este înghețat chiar pe mare sau ocean, pe nava unde a fost depozitat, așa că poate fi deformat.

Un semn îngrijorător este atunci când peștii sunt înghețați prinși unii de alții. Acest lucru poate însemna că aceștia au fost dezghețați și apoi înghețați din nou. Pentru a verifica cât de proaspătă este o bucată de pește, lipiți un cuțit fierbinte de ea și apoi mirosiți-o. Dacă mirosul este rău, aceasta este o dovadă că peștele a fost înghețat, chiar dacă nu mai era comestibil.

File de pește sau peștele întreg?

Conform datelor furnizate de Oceana, aproximativ 20% din totalul peștilor din magazine este fals, iar cel mai întâlnit pește constrafăcut este cel file.

De exemplu, file de Alaska Pollock este adesea vândut drept cod de înaltă calitate. Deci, dacă puteți alege, ar trebui să alegeți peștele întreg. Un alt argument împotriva cumpărării fileului este amestecul chimic pe care unii producători îl folosesc pentru a scăpa de oase.

Dacă vă decideți să cumpărați file, cel mai bine este să îl alegeți pe cel care are și pielea. Însă, înainte de a merge la magazin, asigurați-vă că știți cum arată pielea diferitelor tipuri de pește. De exemplu, pielea codului este gri, cu o nuanță verde și o dungă întunecată de-a lungul corpului.

Câtă gheață ar trebui să conțină peștele înghețat?

Volumul stratului de gheață de pe pește nu trebuie să fie mai mare de 5% din greutatea peștelui, dar, din păcate, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Verificați cu atenție peștele – iar dacă observați fisuri pe gheață, atunci există cu siguranță mai mult de 5% gheață pe pește.

Modul în care arată gheața poate spune multe despre calitatea peștelui. Dacă pe suprafața gheții există fisuri și mici bule, înseamnă că peștele a fost înghețat și dezghețat de mai multe ori. Dacă gheața este galbenă, înseamnă că peștele nu este proaspăt.

Ce ar trebui să știți despre pachetele cu pește

Începând cu anul 2016, în mai multe țări din întreaga lume a fost adoptată o lege care îi obligă pe producători să specifice pe eticheta pachetelor cu pește informații despre locul în care peștele a fost capturat, dar și modul în care acesta a fost congelat.

Această informație este deosebit de importantă în cazul în care cumpărați pește file, pentru că – dacă locul unde a fost capturat peștele este îndepărtat față de producătorul pachetului cu pește, înseamnă că peștele a fost înghețat când a fost transportat în fabrică, apoi a fost dezghețat și făcut file, iar apoi a fost înghețat din nou.

De asemenea, pachetul trebuie să aibă informații despre conținut. Alegeți un produs care nu are nimic altceva decât pește și apă. Poate fi adăugat polifosfat, de exemplu, care menține apa în pește, făcându-l astfel să cântărească mai mult.

Cum se recunoaște peștele care conține polifosfat?

Mulți oameni s-au aflat într-o situație ciudată atunci când au dezghețat peștele file și au constatat că au de două ori mai puțin de pește decât cantitatea pe care au cumpărat-o.

Această creștere „artificială” a greutății este cauzată nu numai de gheață, ci uneori și de polifosfat, care menține apa în mușchii peștilor. Dacă pe pachetul cu pește nu se specifică faptul că produsul conține această substanță chimică poate fi recunoscută cu ușurință. Când prăjiți peștele care conține polifosfat, uleiul devine spumos și gri.

Ce substanțe chimice nocive pot fi găsite în pește?

Peștii pot conține și alte substanțe chimice periculoase, în afară de polifosfați. Pangasius, somnul și tilapia, pești care provin din râul Mekong (unul dintre cele mai murdare râuri din lume) conțin adesea multe substanțe chimice.

Testele au arătat că diferite sortimente de pește din Vietnam au un ridicat de mercur, amoniac și antibiotice. Pe lângă aceste substanțe chimice, testele au evidențiat și prezența aminelor biogene în pește. Aminele biogene se formează prin decarboxilare enzimatică în timpul proceselor tehnologice, sau a păstrării materiilor prime și produselor alimentare, în special sub efectul germenilor Costridium. Cea mai periculoasă dintre amine este histamina.

Ce tip de pește nu ar trebui să cumpărăm?

Pe lângă peștele vietnamez, există și alte tipuri de pește (cultivate în ferme sau provenite din mediul sălbtic) pe care nu ar trebui să le consumați deloc.

În cazul peștelui care nu provine de la ferme, există riscul ca acesta să conțină mercur. Cu cât peștele este mai mare, cu atât mai mult mercur conține. În această categorie intră: peștele spadă, rechinul, tonul și macro-ul.

Însă, și peștele care provine din acvacultură pot fi la fel de nociv. Peștii crescuți în astfel de „ferme”
au un conținut scăzut de nutrienți, totul din cauza mediului în care cresc, dar și dietei lor.
În plus, somonul dintr-o fermă conține puține grăsimi, comparativ cu cel care provine din mediul sălbatic. Există, de asemenea, o mare șansă ca peștii crescuți în ferme să conțină hormoni de creștere și antibiotice. Cele mai populare tipuri de pești care sunt cultivate în ferme sunt somonul, crapul, somnul, dorada, pangasius-ul, tilapia și talpa.

Desigur, puteți avea întrebarea: ce mâncăm dacă aproape niciun tip de pește nu este bun?
Însă, peștele pe care ar trebui să îl alegeți ar fi heringul, pollock-ul, merluciu-ul și sardinele. Dacă doriți somon, căutați somon Coho.

brightside.me


Citește și: Cum arată diverse alimente în habitatul lor natural