Unele dintre cele mai fascinante creații ale lumii au fost modelate de forțele naturale, însă există și minuni ale ingineriei, care suprind prin arhitectură și dimensiuni.

Una dintre aceste construcții impozante este și barajul Xiluodu, al treilea ca putere din lume, ridicat pe râul Jinsha. Xiluodu este un colos de beton înalt de 285,5 de metri și lung de 700 de metri, aflat la graniţa dintre provinciile Yunnan şi Sichuan. În plus, faimoasa construcție este renumită datorită faptului că este de aproximativ 6 ori mai înaltă decât cascada Niagara.

Costrucția sa a început în 2005, iar prima turbină a produs energie în decembrie 2013. Acoperă 12.670.000.000 de metri cubi de apă și, dacă ne raportăm la puterea sa, deține medalia de bronz, pe tot Mapamondul. Barajul a costat 11,2 miliarde de dolari și este o adevărată minune tehnologică.

Prin ceaţa dimineţii, construcţia pare a fi o citadelă futuristă, cu cele 21 de turnuri ale sale. Centrala hidroelectrică Xiluodu, din care face parte și barajul cu același nume, include o unitate subterană de generare a energiei și o structură de evacuare a inundațiilor, reprezentând o parte importantă din viitorul energetic al Chinei.

Specialiștii de la NASA au ajuns la concluzia că barajul încetinește rotația Pământului cu 0,06 microsecunde. Viteza de rotație a planetei noastre fluctuează de fapt destul de des, deoarece poate fi influențată de cutremure, lună și mișcarea Polului Nord magnetic indusă de schimbările climatice.


Citește și: 11 dintre cele mai spectaculoase clădiri care sunt construite acum în lume





 


Citește și: 26 dintre cele mai bizare construcții din lume