7 fapte uluitoare despre sistemul solar

Spațiul este un subiect interesant, un mister despre care oamenii de știință vor să afle cât mai multe lucruri. Galaxii îndepărtate sau găuri negre – acestea sunt câteva elemente din Sistemul Solar, extrem de fascinante, care ascund o serie de minunăţii.

Chiar dacă Universul este uimitor, încă sunt oameni care nu știu că Pământul este a treia planetă de la Soare, ori că Marte este planeta cea mai asemănătoare Pământului – motiv pentru care se încearcă să se descopere urme de viaţă pe ea.

În plus, tot atât de mulți cred că toate planetele au acelaşi sens de rotaţie în jurul propriei axe. Însă, acest fapt este fals. De exemplu, în cazul planetei Venus, o zi venusiană durează mai mult decât un an venusian. Mai precis, perioada de rotaţie în jurul Soarelui este de 225 zile terestre, iar cea de rotaţie în jurul propriei axe de 243 zile.

Iată mai jos alte lucruri interesante despre sistemul solar, care la un moment dat îți pot fi de folos!

Pământul este mai departe de soare vara sau în timpul iernii?

Deși logica spune că Pământul este mai aproape de soare în timpul verii, deoarece temperaturile pe care le simțim în această perioadă sunt ridicate, în realitate suntem, de fapt, cu 5 milioane de kilometri mai aproape de soare în timpul iernii.

Acest lucru se datorează faptului că, în timp ce Pământul orbitează soarele, acesta se învârte și în jurul axei proprii – motivul pentru care avem noapte și zi. Axa Pământului trece prin Polul Nord și Sud și nu este exact perpendiculară pe orbita sa – și nici razele soarelui care cad pe ea. De aceea, jumătate din an, o mare parte din căldura soarelui cade pe emisfera sudică, în timp ce a doua jumătate se află pe cea nordică, ceea ce produce o schimbare a anotimpurilor.

Vara în emisfera sudică este mai cald decât cea din nord. Acest lucru se datorează faptului că Pământul se apropie cel mai mult de Soare în ianuarie, când în partea de sud a lumii este vară.

Este Pământul rotund?

Forma Pământului continuă să se schimbe, acest lucru fiind cauzat de mișcarea plăcilor continentale – lucru cauzat de activităţile vulcanice. Cu toate acestea, rata acestor schimbări este de aproximativ 5 cm pe an, practic este greu de remarcat. Prin urmare, forma planetei noastre nu este exact rotundă.

Luna are o parte întunecată?

Mulți oameni sunt de părere că doar o parte a lunii este expusă soarelui, astfel fiind reflectată lumina ei. În realitate, nu putem vedea cealaltă parte a Lunii de pe Pământ. Soarele luminează în mod egal toate laturile lunii. Motivul pentru care vedem doar o parte a lunii este că timpul în care se învârte în jurul axei sale coincide cu timpul când acesta orbitează Pământul.

Pe Mercur sunt înregistrate cele mai ridicate temperaturi, comparativ cu cele depe celelalte planete?

Deoarece Mercur este cea mai apropiată planetă de Soare – este logic ca acesta să aibă cele mai ridicate temperaturi. Cu toate acestea, în realitate, Venus o întrece, atunci când vine vorba de temperatură, în ciuda faptului că Venus este la 50 de milioane de kilometri mai departe de Soare decât Mercur. Temperatura medie pe zi pe Mercur este de aproximativ 350 ° C (662 ° F), în timp ce pe Venus aceasta poate ajunge până la 480 ° C (896 ° F).

Venus are o atmosferă foarte groasă, alcătuită aproape în întregime din dioxid de carbon. Acest lucru creează un efect de seră foarte puternic, prinsând toată căldura soarelui și făcându-l extrem de fierbinte. Pe de altă parte, Mercur are o atmosferă aproape inexistenă, care s-a disipat la scurt timp după ce s-a format planeta, acum mai bine de 4,6 miliarde de ani.

Este Soarele o minge de foc?

Temperatura din apropierea suprafeței soarelui este de aproximativ 5,800 K (5505 °C, 9941 °F), dar poate fi comparat acesta cu o minge de foc? În realitate, focul nu este altceva decât o formă de energie care dă căldură și lumină. Reacțiile termonucleare care au loc în centrul soarelui produc această energie. Când această energie trece prin straturile soarelui și atinge suprafața sa, se pare că arde.

Este Soarele galben?

Soarele aparține categoriei de stele pitice galbene. Prin urmare, de aici vine presupunerea că soarele este galben. În realitate, ca toți ceilalți pitici galbeni, soarele este complet alb. Datorită atmosferei Pământului și a lumii care trece prin spectru, soarele ne pare a fi galben. Lumina care are o lungime de undă lungă – în partea galbenă și roșie a spectrului – trece prin atmosferă cel mai bine, spre deosebire de lumina în lungimile de undă mai scurte din partea verde până la violet a spectrului.

Fără un costum spațial, ființele ar exploda în spațiu?

Contrar cu ceea ce se prezintă unele filme, corpul uman nu explodează în spațiu dacă nu poartă un costum spațial. Pielea de pe corpul nostru este suficient de flexibilă pentru a păstra toate organele noastre interne în loc. Pereții vaselor de sânge sunt elastici și flexibili, împiedicând sângele să fiarbă.

Deoarece nu există presiune externă în spațiu, temperatura la care sângele fierbe crește la 46 ° C. Aceasta este semnificativ mai mare decât temperatura corpului uman. Așa că, organismul uman s-ar extinde în dimensiune, dar nu va exploda.

Lipsa oxigenului din spațiu ucide o persoană. În 15 secunde de la intrarea în vid fără un costum spațial, persoana în cauză și-ar pierde conștiința și ar muri în aproximativ două minute.

feedfond.com


Citește și: 15 lucruri inedite pe care nu le știai despre Terra