reclame-5

28 de afișe publicitare șocante care îți vor da de gândit

An de an, oamenii creativi din agențiile de publicitate au misiunea de a ne convinde să folosim diferite servicii, ori să cumpărăm fel și fel de produse, de care – de cele mai multe ori – nu avem nevoie.

Însă, cu toate acestea, publicitatea nu înseamnă doar a convinge pe cineva să cumpere un anumit lucru. David Ogilvy, considerat părintele publicității, spunea la un moment dat că: “Publicitatea îşi justifică existenţa atunci când este utilizată în interes public. Ea este un instrument mult prea puternic pentru a fi utilizat doar în scopuri comerciale”.

O reclamă bine făcută este concepută în aşa măsură încât să îţi atragă atenţia şi să rămână în mintea ta pentru o perioadă cât mai lungă de timp. Un asemenea obiectiv poate fi şi mai dificil dacă subiectul unei campanii se referă la cauze sociale.

Orice reclamă bazată doar pe informaţie nu poate fi suficient de percutantă, astfel – pentru ca succesul unui mesaj să fie cel scontat se apelează la emoții, iar în cazul print-urilor de mai jos elementele vizuale sunt impresionante.

Atunci când vor să schimbe cu adevărat lumea, oamenii din advertising reuşesc să găsească cele mai ingenioase mesaje pentru a ne face să aderăm la cauza lor. Dovadă stau afișele publicitare din acest articol, care sigur îți vor da și ție de gândit.

1. Fumatul nu te ajută să adaugi mai multe lumânări pe tort, de ziua ta

reclame

2.  Dacă ești o victimă a violenței în familie – nu te mai ascunde

reclame-1

3. Copiii tăi merită să aibă o copilărie fericită, de care să își amintească întotdeauna cu drag!

reclame-2

4. Niciodată nu trebuie să îți pierzi controlul. Alcoolul se consumă cu limită

reclame-3

5. Pistoalele nu sunt jucării. Copiii nu au ce căuta într-un război

reclame-4

6. Dacă nu tu ai grijă de copiii tăi, atunci cine o va face?

reclame-5

7. Vezi cât de uşor este să-i hrăneşti pe cei înfometaţi?

public-service-announcements-social-issue-ads-8

8. Nu! Un simplu Like sau Share pe Facebook nu o să le fie de ajutor acestor oameni!

reclame-7

9. Nimeni nu este imun la cancerul de sân

1

10. Animalele nu merită să mănânce gunoiul nostru

reclame-9

11. Când ești la volan, încearcă doar să conduci!

reclame-10

12. Pentru unii dintre noi aceste scări sunt precum muntele Everest…

public-service-announcements-social-issue-ads-18

13. Răbdarea este o virtute! Nu o pierde, mai ales atunci când ai copii!

reclame-12

14. În fiecare 60 de secunde o specie dispare. Fiecare minut contează

reclame-13

15. Când fumezi te crezi liber, însă ești înrobit!

reclame-14

16. Pe Internet, uneori, lucrurile nu sunt ceea ce par!

public-service-announcements-social-issue-ads-20

17. Este timpul să recunoaștem că jumătate din populația noastră este egală cu cealaltă jumătate!

reclame-16

18. Tratează-i pe ceilalți așa cum vrei să fii tu tratat

reclame-17

19. Tu când ai adoptat un câine ultima dată?

reclame-18

20. Animalele sălbatice nu sunt făcute să trăiască în circuri

reclame-19

21. Centura de siguranță îți poate schimba viața. Folosește-o!

public-service-announcements-social-issue-ads-26

22. Nu ești o schiță. Spune NU anorexiei!

reclame-24

23. Victimele torturii sunt oameni obişnuiţi ca tine şi ca mine

public-service-announcements-social-issue-ads-31

Citește și: 21 dintre cele mai ingenioase ambalaje pentru produse


24. Ar trebui să înțelegi ce este greșit!

reclame-23

25. Blana ar trebui să rămână acolo unde îi este locul

reclame-26

26. Adoptă o pisică!

reclame-27

27. Prădătorii sexuali se pot ascunde în smartphone-ul copilului tău

public-service-announcements-social-issue-ads-25

28. Somnolența este mai puternică decât tine!

public-service-announcements-social-issue-ads-35

Citește și: 18 dintre cele mai ingenioase reclame stradale din lume