Surprinse în diferite ipostaze, unele mai haioase decât altele, pozele cu animale care adorm pe unde apucă au devenit deliciul internauților, fiind o încântare și pentru cei care nu sunt atât de entuziasmați de amuzantele vietăți.

Somnul este important și pentru animale, însă această activitate diferă de la animal la animal. Se pare că majoritatea speciilor dorm, deși există diferențe majore între tipurile de somn preferate de diverse animale. Erbivorele dorm mult mai puțin decât carnivorele, pentru că alocă mai mult timp hrănirii. Cu cât mai mare e un astfel de animal, cu atât mai scurt e somnul. De exemplu, girafele au nevoie de foarte puțin somn. Ele au parte de aproximativ 30 de minute, pe zi, de somn adânc, împărțit în sesiuni diferite. La celălalt pol, liliecii maronii se apropie de 20 de ore de somn pe zi.

Somnul are legătură și cu sistemul de apărare. Un somn de scurtă durată, în cazul animalelor vulnerabile, este o adaptare, ajutându-le să rămână vigilente. Conform aceluiași raționament, prădătorii petrec mai puțin timp păzindu-și spatele, mai ales atunci când trăiesc în grupuri. Astfel, este cunoscut obiceiul leilor de a sta lungiți la umbră o mare parte din zi. În captivitate, aceștia dorm și 10 – 15 ore zilnic.

Chiar dacă, din cauza agitației cotidiene, multe persoane ajung să taie din orele de somn fără să conștientizeze că acest lucru le afectează sănătatea, animalele, de la cele mai mici până la cele mai mari, aleg să se răsfețe cu sesiuni de somn, făcându-le uneori în ciudă chiar și oamenilor.

Vă invităm să vedeți mai jos 25 de fotografii haioase care prezintă animale adormite în diferite ipostaze.

animale bear.org

animale1 gagotino

animale2tehcute


Citește și: 28 de animale care seamănă cu celebrități


animale3Dona Minúcia

animale4 Cutestpaw

animale5 © Jim and Jamie Dutcher

animale6 brightside.me

animale12© BuckarooBob


Citește și: Top 17 animale cu un camuflaj extraordinar


animale11 © SilverblueCat

animale10 © Paul Souders

animale9 sunnyskyz

animale8 joyopait

animale7 © Dana Cama

animale13 © hamaileon1

animale14 © Sara

animale15brightside.me

animale16 © dv.is

animale17 © Stefan Betz

animale18 © Stefan Betz


Citește și: Top 15 animale dispărute de pe fața Pământului


animale19© Jamie Lawson

animale20 © Chris Eason

animale21 © Ruth Flickr

animale22 © Ruth Flickr

animale23 © karmajello

animale24© Richard Austin