dobrogea

18 fotografii deosebite care îți arată simplitatea și farmecul românilor de altădată

Chiar dacă anii au trecut rând pe rând, lăsând în urmă amintiri, tradiții și locuri aparte, farmecul din trecut al românilor a rămas parcă întipărit pe fotografiile care erau o raritate în acele vremuri.

Acum 50 sau 100 de ani, oamenii nu aveau smartphone-uri cu cele mai bune camere foto, iar de alte aparate digitale nici nu se punea problema, însă, chiar și așa, au existat persoane care au reușit să contureze societatea din trecut, grație fotografiilor.

Pe oamenii de altădată îi caracteriza simplitatea. Ei nu mergeau la supermarket pentru a face cumpărăturile, ci se pierdeau printre tarabele din piețe, încărcate cu fructe și legume.

Românii din trecut nu își anunțau logodna pe Facebook, ci puneau mese lungi, pline cu tot felul de bunătăți, în curtea casei, și invitau toți vecinii.

Însă, cu timpul, apare schimbarea. De la comportament, mentalitate și până la locuri, totul se schimbă. Chiar și unele obiceiuri care în vremurile de demult erau păstrate cu sfințenie, astăzi au fost uitate.

Mai jos, te lăsăm să descoperi câteva fotografii impresionante care evidențiază simplitatea românilor de altădată.

În plus, mai multe imagini vechi poți vedea pe site-ul MuzeuldeFotografie.ro.

Oradea, 1986

oradea

Muzeul de Fotografie

Strada Lipscani, București, 1986

bucuresti

Muzeul de Fotografie/© Tamas Urban

Piața Unirii, București, anii ’80

piata-unirii

Muzeul de Fotografie/© Tamas Urban

Pe vârful Prislopului, 1933

pe-varful-prislopului

Muzeul de Fotografie/ Kurt Hielscher

Turtucaia, Dobrogea, 1933

dobrogea

Muzeul de Fotografie/ Kurt Hielscher

Culesul strugurilor, 1917-1918

culesul-viei

Muzeul de Fotografie

Tineri din Transilvania la încorporarea în serviciul militar, 1917-1918

baieti-de-inroleaza-in-armata

Muzeul de Fotografie

Piața Unirii (str. Halelor),  la începutul anilor ’50

untitled-design-8

Muzeul de Fotografie

Tradiții, anii ’20 – ’30

traditii

Muzeul de Fotografie/Nicolae Ionescu

Târgul Moșilor din zona Obor, București, anii ’20 – ’30

obor

Muzeul de Fotografie/Nicolae Ionescu

La târg, anii ’20 – ’30

targ

fotoshooting.ro/Nicolae Ionescu

Familie de lipoveni la masă, anii ’30

untitled-design-9

romania-actualitati.ro/Nicolae Ionescu

Calea Moşilor, Bucureşti, 1935

calea-mosilor

romania-actualitati.ro/Nicolae Ionescu


Citește și: Tunelul celor 365 de sfinți, locul de reculegere din România devenit atracție turistică


La colindat, anii ’30

colindul

romania-actualitati.ro/Nicolae Ionescu

Cum se făcea campanie electorală în perioada interbelică

untitled-design-10

romania-actualitati.ro/Iosif Berman

Grădina Cişmigiu, iarna – Perioada interbelică

untitled-design-11

romania-actualitati.ro/Iosif Berman

Florăresele pe un bulevard în centrul Capitalei, 1930

untitled-design-12

Iosif Berman

Căruțe pe strada Împăratul Traian, Brăila

braila

brailaveche.wordpress.com


Citește și: Cum arăta România fotografiată de Kurt Hielscher acum 82 de ani