16 lucruri surprinzătoare pe care probabil nu le știai despre cafea

Cafeaua, pentru unii, este pur şi simplu un ritual în fiecare dimineaţă, însă pentru alţii este o doză de energie de care au nevoie pentru toată ziua. Aceasta este o băutură adorată și atât de des utilizată în întreaga lume, și cu siguranță sunt o mulțime de lucruri pe care nu le știai despre cafea, chiar dacă obișnuiești să o consumi.

De exemplu, medicii îi atenţionează pe cei care iau des analgezice să aibă grijă în ceea ce priveşte cafeaua. Băutura combinată des cu paracetamol şi alte analgezice poate afecta ţesutul hepatic.

De asemenea, potrivit specialiştilor în domeniu, dintre români, cei mai mari consumatori de cafea sunt bucureştenii şi bănăţenii, aceştia din urmă fiind tributari italienilor care s-au stabilit în vestul ţării şi au adus tradiţia cafelei espresso.

Și nouă ne place cafeaua și am fost curioși să aflăm mai multe despre ea. Așa că, mai jos îți prezentăm 16 curiozități despre cafea. Lucruri interesante, numai bune de citit în timp ce vă savurați “licoarea magică” de dimineață.

1. Cafeaua nu are același gust ca mirosul, pentru că saliva șterge jumătate din aroma sa

cafeaa

2. Băuturile energizante nu au mai multă cofeină decât cafeaua Starbucks

cafea1

3. Boabele negre de cafea provin, de fapt, dintrun fruct a cărui culoare este roşu aprins

fructe cafea

4. Cafeaua este a doua cea mai vândută marfă după petrol

cafea2

5. Un belgian pe nume George Washington a inventat cafea instant în 1906 în Guatemala

cafea6

6. Cafeaua este mai eficientă dacă este consumată între 09:30 – 11:30

cafea13

7. În medie, 2,5 miliarde de cești de cafea sunt consumate în fiecare zi, în întreaga lume

cafea16

8. Brazilia este cel mai mare producător de cafea din lume, de mai bine de 150 de ani

cafea brazilia

9. Două ceşti în plus de cafea pe zi pot reduce cu până la 44% riscurile apariţiei bolilor hepatice

doua cesti cafea

10. Numele de „cappuccino” provine din asemănarea pe care o are culoarea băuturii cu robele călugărilor capucini

cappuccino3

11. În Antichitate, cafeaua era denumită “vinul Arabiei”

Qahwa

12. Fără mirosul ei, cafeaua ar avea doar un gust acru sau amar din cauza acizilor organici. Încercați să va țineți de nas în timp ce luați o gură de cafea pentru a vă convinge

cafea4

13. Cafeaua preparată la rece este cu 67% mai puțin acidă decât cea convențională. Pe lângă asta, se poate păstra în frigider până la 2 săptămâni

cafea la rece

14. Olandezii sunt cei mai mari consumatori de cafea, aceștia consumând în jur de 2,4 cești de cafea în fiecare zi pe cap de locuitor

ceasca cu cafea

15. În cultura arabă antică, o soție putea divorța de soțul ei, dacă nu îi aducea cafea proaspătă

cafea in arabia

16. Există în Paris o cafenea unde prețul produselor sale diferă în funcție de politețea clientului, astfel că dacă spui „Bună ziua” și „Vă rog” prețul cafelei va fi mai ieftin

cafea si marijuana

Citește și: Cum se consumă cafeaua în diferite țări ale lumii