14 artiști cu dizabilități și creațiile lor uimitoare

Ce nu te distruge, te face mai puternic (Friedrich Nietzsche) – acesta este principiul după care mulți oameni se ghidează în viață.
Aproximativ 10% din totalul populației lumii, sau aproximativ 650 de milioane de persoane, trăiesc cu handicap, conform raportului anual al statisticilor privind persoanele cu handicap. Privind operele de artă de mai jos, puțini ar crede că acestea au fost realizate de oameni care fie sunt paralizați, ori fie nu văd.

Există personalități celebre cu dizabilități care au reușit să sfideze handicapul și să fie adevărate modele de voință și determinare. Acești oameni sunt dovada că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, poți obține acel lucru.

Creativitatea acestor artiști este o modalitate specială de auto-exprimare, pe care o folosesc pentru a comunica cu lumea. Ei susțin că dizabilitatea nu pune capăt vieții și uneori ajută la dezvoltarea potențialului ascuns.

Iată mai jos 14 artiști care, în ciuda problemelor de sănătate grave pe care le au – reușesc să realizeze oprere de artă!

Mariusz Kedzierski s-a născut fără arme, dar în ciuda acestui impediment, el a reușit să își îndeplinească visul de a desena portrete realiste

Diagnosticat cu autism la vârsta de 3 ani, Stephen Wiltshire este acum faimos pentru faptul că desenează scene foarte detaliate din memorie. Stephen Wiltshire a desenat Roma în 3 zile doar din amintiri după o plimbare de numai 45 de minute cu elicopterul deasupra oraşului. Panorama Romei este atât exactă încât în desen se disting toate coloanele celebrului Panteon

Născut cu paralizie cerebrală, Paul Smith își petrece zilele în fața unei mașini de scris, însă el nu este scriitor, ci artist vizual. El folosește doar 10 dintre tastele mașinii de scris pentru a desena peisaje sau pentru a recrea opere celebre de artă

Peter Longstaff s-a născut fără brațe, pentru că în timp ce era însărcinată – că mama lui a consumat droguri, dar Peter nu s-a considerat niciodată ca fiind diferit față de ceilalți

Bryan Tagalog s-a născut fără mâini, însă acest lucru nu a fost un impediment pentru ca bărbatul să devină un cunoscut tatuator. Succesul lui este incredibil, iar pe lista de aşteptare sunt clienţi care vor fi coloraţi pe piele abia în 2020

Huang Guofu și-a pierdut ambele brațe într-un accident îngrozitor – pe când el avea doar 4 ani. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să-și îndeplinească visele. Huang Guofu a început să picteze cu picioarele la vârsta de 12 ani

Rakan Abdulaziz Kurdi susține că problemele de sănătate pe care le are nu sunt un obstacol în calea creativității, astfel că bărbatul realizează picturi realiste

Născut cu paralizie cerebrală, Doug Jackson pictează cu o pensulă care este atașată de un bandaj special pe cap. Jackson a început să picteze la vârsta de 11 ani și a primit recunoaștere universală pentru stilul său impresionist

Doug Landis a rămas paralizat de la gât, după un accident care i s-a întâmplat în timpul unui meci de fotbal, în timpul liceului. Însă, chiar și așa, el desenează cu gura

Steve Chambers desenează peisaje, ținând pensula în gură, pentru că bărbatul suferă de o boală cruntă: s-a născut fără mușchi la mâini

John Bramblitt este orb, iar ochii lui nu pot decât să diferențieze între lumina soarelui și întuneric. În ciuda acestui lucru, el pictează utilizând vopsele texturate, pentru a simți conturul personajelor de pe pânză


Citește și: Iluzii optice în 14 picturi uimitoare


Henry Frazier a paralizat de la gât la vârsta de 17 ani, însă – în ciuda dizabilităților fizice acesta realizează desene impresionante

Lianna Bizam este un alt artist care nu s-a lăsat învins de boală

Artistul britanic Sarga Mann a orbit orb pe când avea 30 de ani. Înainte de a fi complet orb, el era un pictor peisagistic. În ciuda problemelor legate de vedere, el a continuat să picteze

boredpanda.com


Citește și: Misterele unora dintre cele mai cunoscute picturi ale lui Leonardo da Vinci


Adaugă un comentariu...