În lume există sute de mii de insule. Unele dintre ele sunt locuite și au devenit destinații turistice de top, altele sunt virgine și neatinse de mâna omului, iar altele se remarcă prin formele lor surprinzătoare.

Mama-natura s-a întrecut pe ea însăși când a creat insule care au forme greu de imaginat. De exemplu, descoperită in anul 2009 cu ajutorul programului Google Earth, insula îndrăgostiților a devenit foarte populară în rândul amorezilor care își doresc să petreacă o lună de miere de vis, într-un loc special. Insula Galesnjak are o formă aproape perfectă de inimă – și este situată în apropierea Coației. De asemenea, o altă minunăție este insula bumerang, situată în Marea Chinei de Sud (Marea Filipineza), fiind una dintre puținele insule cu forme surprinzătoare pe care turiștii o pot vedea în toată splendoarea. Cei care călătoresc cu avionul de la Manila la Kuala Lumpur au ocazia să îi admire forma deosebită, care se modifică ușor în funcție de sezon.

Există atât de multe peisaje magnifice pe Pământ, iar natura nu pregetă să ne uimească în fiecare zi. Exemplu sunt insulele prezentate mai jos, care par a fi bucăți de puzzle, desprinse din lume. Chiar dacă nu vei ajunge niciodată să le vizitezi, cel puțin merită să le cunoști prin intermediul imaginilor.

Insula crocodil, Filipine

insula4Sursa: Philipines Travel Guide

Insula în formă de spermatozoid, localizată undeva între Europa și Japonia

insula spermatozoidSursa: Retinafunk


Citește și: 15 locuri unde două ape se întâlnesc, dar nu se amestecă


Insula iubirii, aproape de coasta Croației

insula14Sursa: scribol.com

Reciful care seamănă cu un ochi uman, Maldive

insula13Sursa: Mohamed Shareef

Insula elicopter, Filipine

insula1Sursa: Left My Heart in Palawan

Insula broască țestoasă, Taiwan

insula2Sursa: Attractions in Taiwan


Citește și: 27 de faruri fascinante care au trecut testul timpului


Insula în formă de inimă, Fiji

insula3Sursa: Jeff Divine

Isabela, cea mai mare dintre Insulele Galapagos, care arată exact ca un căluț de mare

insula5Sursa: Earth Observatory

Insulele Manukan, Mamutik și Sulug din Malaezia sunt așezate în așa fel încât să formeze un zâmbet

insula6Sursa: Wikipedia


Citește și: 10 statui misterioase pe care le poti vedea sub apa


Insula în formă de lună, Hawaii, Statele Unite ale Americii

insulaSursa: National Geographic

Insula bumerang, situată în Marea Chinei de Sud (Marea Filipineză)

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Sursa: Storm Crypt

Insula pește, Croația

insula9Sursa: dasovicsalguero

Insula delfin, în apropiere de Insula Flores, Indonezia

insula10Sursa: Pinterest